loader
Foto

CJ Cluj, capăt de linie în Dosarul “Fany”

Dosarul “Fany”, în care sunt cercetaţi patronul firmei, Ştefan Cadar, soţia acestuia şi Daniela Dobrilă, director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorității Rutiere Române Bucureşti, are ramificaţii şi în CJ Cluj.

 

Potrivit anchetatorilor, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Răzvan Pop, este suspectat că a primit mită pentru a influenţa atribuirea licenţelor de transport pentru traseele metropolitane firmei Fany.

Conform deciziei Tribunalului Cluj prin care a fost arestat, săptămâna trecută, omul de afaceri Ştefan Cadar, asociat la firma de transport Fany, acesta este cercetat pentru cumpărare de influenţă, după ce ar fi apelat la un funcţionar din Consiliul Judeţean Cluj, în decembrie 2013 pentru a influenţa rezultatul atribuirii licenţelor de transport pentru traseele metropolitane firmei Fany. Potrivit surselor judiciare, funcţionarul suspectat de luare de mită este Răzvan Pop, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

“Se mai reţine că, la finele anului 2013, inculpatul i-a promis suspectului P.R.M., funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, suma de 10.000 de euro din care i-a remis, efectiv, suma de 6.000 de lei, pentru ca acesta să influenţeze rezultatul atribuirii din Comisia Paritară, ce urma să se desfăşoare, a licenţelor de transport pentru traseele metropolitane firmei Fany”, se menţionează în motivarea instanţei.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj susţin ca nu ştiu de ce a fost audiat Răzvan Pop: “Nu deţinem date legat de asemenea aspecte. Oricum, este o procedură judiciară în curs, deci nu ştiu în ce măsură astfel de elemente pot fi făcute publice”, a declarat Alin Iuga, purtător de cuvânt la Consiliul Judeţean Cluj.

Răzvan Pop se află în concediu de odihnă. Cererea de concediu i-a fost aprobată de Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Patronii firmei Fany au apelat şi la Daniela Dobrilă, director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române Bucureşti, careia i-au oferit bunuri şi bani cu titlu de mită: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte.

Până în acest moment au fost reţinute trei persoane: patronii firmei Fany, Ştefan Cadar şi soţia acestuia, Olezia Cadar, şi Daniela Dobrilă, director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române Bucureşti, cele două femei fiind arestate la domiciliu.

Ancheta în acest caz este în desfăşurare.

12:00 Transilvania culturala (R)

- R (Reluare)

13:00 TELEŞCOALA

 
Târgul de Carte Gaudeamus la Cluj-Napoca | VIDEO

Târgul de Carte Gaudeamus la Cluj-Napoca | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Prima zi a Târgul de Carte Gaudeamus de la Cluj-Napoca a fost dedicată îndrăgitului umorist Cornel Udrea.

Începe Campionatul Național de Raliuri | VIDEO

Începe Campionatul Național de Raliuri | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Prima etapă din 2024 este vineri și sâmbătă, Raliul Harghitei.

Scriitoarea Florina Ilis, față în față cu publicul | VIDEO

Academia Română, filiala Cluj-Napoca, lansează o serie de evenimente la care scriitorii se întâlnesc cu cercetători, profesori universitari și ...

 

#tvrcluj