loader
Foto

Galerie foto

Panseluţe versus sânge artificial. Ce alege Primăria Cluj?

Clujul are cercetători de top, dar autorităţile locale şi judeţene nu mişcă un deget pentru a-i susţine. O campanie a ştirilor TVR Cluj vă arată cum banii publici sunt risipiţi, în timp ce marile proiecte de cercetare îşi aşteaptă încă rândul.

 

Este vorba despre un proiect care ar putea aduce premiul Nobel la Cluj, dar pentru care, acum, nu se găseşte finanţare. Este vorba despre sângele artificial a cărui cercetare şi, probabil, finalizare ar costa nici un sfert din cât cheltuie primăria Cluj pentru panseluţe sau Consiliul Judeţean Cluj pentru campania "Produs de Cluj".

Unul dintre marile proiecte de cercetare ale Clujului, care ar putea obţine chiar premiul Nobel, a rămas fără finanţare. Sângele artificial descoperit  în laboratoarele Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” sub coordonarea profesorului Radu Silaghi, ar fi o uriaşă descoperire care ar veni în sprijinul persoanelor care au nevoie urgentă de transfuzie de sânge. Astfel, foarte multe vieţi ar putea fi salvate.

Cercetătorul Radu Silaghi, coordonatorul proiectului, a declarat pentru TVR Cluj:  “Lichidul acesta pe care vrem să îl dezvoltăm sub forma sângelui artificial ar trebui să poată să transporte oxigenul în organism. În prezent, aşa ceva nu există pe piaţă. Există lichide care se folosesc la aceste transfuzii, dar n-au această capacitate. În lipsa acestei capacităţi organismul se sufocă.”

“Ar fi o revoluţie în medicină. Noi, chirurgii, am scăpa de stres – dacă este sau nu este sânge pentru pacientul pe care trebuie să îl operăm. Se ştie că sângele se recoltează de la voluntari, în general, sau de la membri de familie şi nu toţi se califică pentru donarea de sânge. Ar fi formidabil să se realizeze proiectul, mai ales să fie realizat la noi, în Cluj. Ar fi o mândrie”, a declarat Dan Nicolau, chirurg.

Adriana Sime, directorul Centrului Regional de Transfuzii Cluj, subliniază: “Sângele artificial ar fi de mare folos în situaţiile de urgenţă. Mai mult, se va rezolva problema şi la nivel de farmacie în spitalele de urgenţă.”

Pentru a finaliza proiectul, cercetătorii mai au nevoie de un milion de lei. Finanţarea, însă, întârzie să apară, iar cercetătorii străini stau cu ochii pe România pentru a prelua ideea.

Radu Silaghi trage un semnal de alarmă: “Avem nevoie să continuăm experimentele. Sunt nişte experimente de biochimie şi de medicină pe care le avem foarte clar în minte şi pe care trebuie să le terminăm.”

Premiul Nobel la Cluj nu pare o prioritate sau o preocupare pentru autorităţile locale, care sunt mult mai interesate de împodobirea oraşului cu panseluţe şi nu de orice fel, ci din cele mai scumpe. Primăria a cumpărat, în anul 2013, panseluţe şi produse horticole în valoare de 1,5 milioane de euro fără TVA. Întrebat care a fost scopul acestei investiţii, primarul răspunde că suma nu este reală. Documentele, semnate chiar de el, însă, îl contrazic. “Este vorba de proiectul care vizează acordul cadru ca să cumperi în oraş, acolo unde este nevoie şi în limita necesarului existent, flori pentru sensurile giratorii, pentru alte spaţii verzi… Cred că aveţi nişte sume despre care....”, a încheiat, uşor încurcat, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

În timp ce proiectul de cercetare al profesorului Radu Silaghi este oprit din lipsă de fonduri, Consiliul Judeţean Cluj alocă, în fiecare an, un milion de lei Asociaţiei “Produs de Cluj”, care, potrivit unor consilieri judeţeni, este o risipă a banului public şi un instrument de campanie electorală: “Mai nou, Produs de Cluj se ocupă doar de cântat şi de înveselit lumea pentru că de promovare a produselor de pe raza judeţului nu mai aude nimeni ce se întâmplă. Este trist pentru că discutăm de bani serioşi”, a declarat pentru TVR Cluj Alexandru Coroian, consilier judeţean PDL.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, susţine că ar fi finanţat proiectul de cercetare al sângelui artificial, dacă cineva ar fi cerut acest lucru: “La fel cum am dat bani foarte mulţi pentru cultură şi pentru culte, la fel am dat bani şi pentru sport, la fel am dat şi pentru întreţinerea zonei medicale, care unele dintre ele sunt în subordinea noastră. Putem interveni. Momentan, nu există o asemenea cerere. Am să iau legătura cu coordonatorii proiectului, poate reuşim să îi ajutăm. Putem face acest lucru.”

Totuşi, Horea Uioreanu crede că banii pentru un asemenea proiect ar trebui să vină de la Ministerului Cercetării. Până când edilii locali sau judeţeni vor ajunge să se bată pentru bugete dedicate unor proiecte care ar face Clujul cunoscut în toată lumea, proiectul sângelui artificial rămâne fără bani, iar timpul trece în defavoarea lui.

 

Un material realizat de Diana Apahidean

Imagine: Szoke Szilard, Dorin Turc şi Toma Cotrău

7:30 Cap de afiş (R)

- R (Reluare)

8:30 Linii de dialog (R)

- R (Reluare)
 

"Fără Prejudecăți", la TVR Cluj

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii Fără Prejudecați, sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 10:00, la TVR Cluj.

“Față în față”, cu Vasile Dîncu

“Față în față”, cu Vasile Dîncu

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Vineri, 19 aprilie, la “Față în față” Loredana Corchiș va discuta cu prof. univ. dr. Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național PSD, despre ...

Petrescu, antrenor din umbră | VIDEO

Petrescu, antrenor din umbră | VIDEO

publicat: joi, 18 aprilie 2024

Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj un contract pe 3 ani, dar actualul antrenor interimar nu a fost informat de conducere.

 

#tvrcluj