loader
Foto

„Simfonia iubirii” - experiment în premieră în România

Emisiunea „Cap de afiş”, ne-a invitat vineri, 5 iunie, de la ora 18:00, într-o călătorie emoţionantă alături de psihologul Daniel David, Young Famous Orchestra şi dirijorul Vlad Agachi. La TVR 3 şi pe TVR+.

 

Cap de Afiş

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

„Simfonia iubirii” propune, în premieră în România, un concept de autocunoaştere şi dezvoltare personală facilitat de muzica clasică interpretată de orchestră. Prin intermediul muzicii simfonice, participanţii sunt invitaţi la o călătorie interioară ghidată de muzica raţionalităţii şi a psihologiei pozitive, ale căror sensuri sunt explicate și ancorate, cu exemple din viața de zi cu zi, de reputatul psiholog clujean Daniel David.

Concertul „Simfonia iubirii” a fost susţinut pe 18 şi 20 mai 2015, în sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca. Evenimentul Young Famous Orchestra a fost realizat în coproducţie cu TVR Cluj.

Poate cel mai frumos experiment la care sufletul poate lua parte, așa l-au caracterizat cei prezenți în sală, cu adevărat mișcați de caruselul emoțiilor în care s-au lăsat prinși timp de două ore.

Printre lucrările interpretate s-au numărat Uvertura la opera „Forţa destinului” de Giuseppe Verdi, Preludiu la opera „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner, Meditaţie din opera „Thais” de Jules Massenet (solist Sabin Penea) şi Suita „Pasărea de foc” (1919) de Igor Stravinsky.

***

Emisiunea Cap de afiş poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

 

0:00 Observator transilvan (R)

- R (Reluare)

1:00 Prim plan obiectiv (R)

- R prima parte (Reluare)
 
Ziua Porților Deschise la Teatrul Național din Cluj-Napoca | VIDEO

De o călătorie fascinantă în lumea teatrului au avut parte sute de clujeni. A fost Ziua Porților Deschise la Teatrul Național Lucian Blaga din ...

Plecăm iarăși la drum pentru noi aventuri în natură. Duminică, 31 martie, de la ora 10:30, la TVR 2.  

Schengen și nu prea | VIDEO

Schengen și nu prea | VIDEO

publicat: marţi, 26 martie 2024

La finalul acestei luni, România va intra în spațiul aerian Schengen. Adulții care vor călători cu copii vor trebui să treaca totuși pe la ...

 

#tvrcluj