Lector universitar doctor la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Începând cu anul 2017 este colaborator al TVR Cluj, unde moderează emisiunea ”Sfertul Academic” (2017 - 2018) și ”Actual Regional - Acasă în Europa” (2018 - prezent).
În 2016 a înființat, în cadrul UBB Cluj, Centrul Cultural și Academic Olandez - promotor al colaborării dintre România și Regatul Țărilor de Jos, prin dezvoltarea de proiecte de cercetare și organizarea de evenimente culturale.
Mihnea Stoica este autor a peste douăzeci de studii științifice în reviste de specialitate și volume colective publicate în țară și în străinătate. A prezentat lucrări la conferințe internaționale organizate în Marea Britanie, Canada, Statele Unite ale Americii, Italia, Polonia, Regatul Țărilor de Jos, Belgia, Ungaria, Austria, Danemarca, Finlanda, Polonia și Spania.