loader

Caracatiţa din “Dosarul cărnii alterate” îşi întinde tentaculele la Cluj

Patronul firmei de procesare a cărnii "Michelangelo", din Cluj, a fost reţinut de DIICOT în “Dosarul cărnii alterate”. Acesta este principalul subiect al “Jurnalului Regional”, 14 martie, de la ora 17:00, la TVR Cluj.

 

Telejurnal regional

Patronul firmei de procesare a cărnii "Michelangelo", din Cluj, împreună cu asociatul său, au fost reţinuţi de DIICOT şi se află la audieri în Bucureşti. Aflăm şi poziţia OPC cu privire la rezultatele controalelor făcute în supermarketuri.

Astăzi este Ziua Mondială a Somnului. Aflăm de la specialişti în domeniu care sunt recomandările medicale şi metodele prin care ne putem îmbunătăţi somnul şi cum putem evita insomniile, o adevărată maladie a omului modern.

Dacă vă aveţi nevoie de un job puteţi deveni mediator. Legea spune că mediator poate fi orice absolvent cu studii superioare, indiferent de domeniu, dar care să aibă minim trei ani de vechime în muncă. Însă, legea pune beţe-n roate absolvenţilor de Drept dacă nu au cei trei ani de vechime în muncă.

Despre toate acestea, dar şi despre alte subiecte ale zilei puteţi afla în jurnalul de la ora 18:20.

16:00 Observator transilvan

17:00 Muzica în concert

 
(P) Amenajare premium cu ceramică italiană GUDART – studiul unui apartament modern

Ceramica italiană premium GUDART transformă complet un apartament modern, oferind eleganță, durabilitate și continuitate vizuală. În acest ...

(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

 

#tvrcluj