loader

Creşterea de şinşile, o afacere de succes

Un clujean a deschis o crescătorie de şinşila acum zece ani şi spune că face cu greu faţă cererilor de pe piaţa europeană. Afacerea sa a pornit cu şase familii de rozătoare şi, în timp, numărul lor a ajuns la peste 600.

 

Şinşilele sunt crescute, în primul rând, pentru blană, dar există şi ţări în care carnea rozătoarelor este considerată o delicatesă.

Cornel Călin se ocupă de zece ani de zile de creşterea şinşilelor din dorinţa de a dezvolta o afacere de familie: “Ideea a fost să pun în valoare un spaţiu. Aveam o clădire şi nu ştiam ce să fac cu ea. Aşa am ajuns să mă interesez de creşterea şinşilelor. M-am documentat şi am început în 2004.”

Creşterea unui animal exotic precum şinşila nu este uşoară. Ambiţia şi răbdarea l-au ajutat pe Cornel Călin să afle toate nevoile rozătoarei, condiţiile în care pot fi crescute aceste animale şi hrana de care au nevoie: “În primul rând, important este microclimatul care înseamnă aer suficient, curat, fără miros de amoniac şi o temperatură corespunzătoare, de 16 grade Celsius.”

Cornel Călin creşte şinşilele stric pentru export pentru că blana e foarte apreciată pe piaţa europeană. Şi pentru că în Transilvania există mai mulţi crescători de şinşile, Cornel Călin a pus bazele unei asociaţii.

Preţul unei şinşile este 30-40 de euro. Pentru o haină din blană de dimensiune medie e nevoie de aproximativ 70 de animale.

22:00 Program Ucraina

- preluare TV Ucraina

23:50 Carte de citire

 
“Cu tigaia-n spate”: Rețete uitate din satul sălăjean - mălaiul de pârgă și piroștile cu carne de oaie | VIDEO

Ca în fiecare toamnă, poposim pe meleaguri sălăjene, unde, alături de Mircea Groza, descoperim mâncăruri bătrânești, specifice zonei. De data ...

"Reporter special": UNTOLD 2026 | VIDEO

publicat: luni, 21 septembrie 2026

Ediția din 2026 a festivalului UNTOLD marchează un moment esențial în evoluția industriei muzicale, printr-un parteneriat strategic pe termen ...

Cluj-Napoca este scena celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania | VIDEO

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru (FITT 2026) a debutat cu o profundă explorare a conceptului de "șantier", atât la ...

 

#tvrcluj