loader
Foto

Invitație la teatru tv

În perioada 11-14 decembrie vă invităm să urmăriți la TVR piesele de teatru: „Micul Infern”, „Zavera ”, „ Nostalgia dictaturii”, „Neînțelegerea” și „Fata fără zestre”.

 

Sâmbătă, 11 decembrie, la ora 20:30, pe TVR Timișoara - „Micul Infern”, de Mircea Ștefănescu, un spectacol preluat de la Teatrul Nottara în anul 1979

Regia și adaptarea TV: Mihai Berechet

În distribuție:

Silvia Dumitrescu Timică, Lucia Mureșan, Ion Dichiseanu, Ștefan Radof, Emilia Dobrin, Dorin Moga, Ion Siminie

Muzica: H. Mălineanu

Costume: Lidia Radian

Decoruri: Mihaela Demetriade

Premiera absolută a avut loc în 1948, la Teatrul Mic. Piesa a avut parte de elogii, dar și de insulte grave şi din anumite considerente nu s-a mai jucat timp de douăzeci de ani. În 1968 a fost redată publicului, datorită eminentului om de teatru Ion Focșa. Textul scris de Mircea Ștefănescu este o comedie, radiografia unei familii burgheze, pe parcursul a patru decenii,  in perioada celor două războaie mondiale.

În luna decembrie, TVR Cluj vine în sprijinul promovării filmelor românești finanțate și co-finanțate de-a lungul timpului de către Televiziunea Română.

Astfel, vă propunem două seri pe săptămână dedicate atât filmelor de ficțiune cât și celor documentare.

(w882) teatru-doc

***

Sâmbătă, 11 decembrie, la ora 22:00*, pe TVR Cluj - „Zavera ”

Regia și scenariul: Andrei Gruzsniczki

În distribuție:

Dorian Boguță, Ioana Flora, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu, Coca Bloos, Ioana Abur, Ioana Chițu, Ana Ioana Macaria, Liana Mărgineanu, Florentina Năstase, Ioana Talașman, Maria Talașman, Dan Tudor

Dramă. Ştefan, un bărbat de vârstă mijlocie, conduce o firmă de construcții împreună cu prietenul lui de-o viaţă, Nic. După moartea suspectă a lui Nic, sub presiunea preluării afacerii, Ştefan are o criză existenţială. În următoarele şase zile de la moartea lui Nic, Ştefan descoperă treptat minciuni şi mici compromisuri făcute de prietenul lui, cu care trebuie să se confrunte pentru a se acomoda cu noua lui viaţă.

(w882) scena-cort

***

Duminică, 12 decembrie, la ora 22:00*, pe TVR Cluj - „ Nostalgia dictaturii”

Regia: Marius Th. Barna

Filmul prezintă nostalgia după fostul regim, care la câteva decenii de la prăbușirea sistemului comunist, a ajuns la proporții de neimaginat în aproape toate țările foste comuniste europene. Documentarul Nostalgia Dictaturii nu se limitează doar la prezentarea acestui veritabil sindrom al „dorului de dictatură”, ci, în paralel cu opiniile și motivațiile cetățenilor obișnuiți, trăitori în spațiul fost comunist, avansează explicații ale cercetătorilor din diverse domenii, sociologi, psihologi, politologi, etologi etc., referitoare la motivațiile intime ale unui asemenea sentiment paradoxal. Documentarul are un prolog, trei capitole și un epilog.

Pelicula are un prolog, trei capitole şi un epilog:

Capitolul 1 – “Era mai bine înainte”: sunt prezentate argumentele nostalgicilor în favoarea respectivei aserţiuni, argumente postate pe site-ul oficial şi pe contul de facebook al lui Nicolae Ceauşescu (deşi dispărut fizic, acesta supravieţuieşte în spaţiul virtual).

Capitolul 2 – “Nu era mai bine înainte”: este dedicat adversarilor totalitarismului, argumentelor acestora privind nocivitatea sistemului comunist.

Capitolul 3 – “Acum este mai bine?”: prezintă principalele motive de nemulţumire ale unor importante segmente de cetăţeni faţă de situaţia generală din perioada postcomunistă actuală.

Epilogul “Nefericiţi între lumi” este dedicat concluziilor – nostalgicii comunismului par a se afla undeva într-un no man’s land dintre două lumi reale, cea totalitară şi cea democratică, şi una imaginară, lumea utopică inoculată de-a lungul deceniilor de propagandă comunistă.

Marți, 14 decembrie, la ora 19:00*, „ Nostalgia dictaturii” în regia lui Marius Th. Barna poate fi văzută și la TVR Iași.

(w882) sala-spect

***

Duminică, 12 decembrie, la ora 20:00*, pe TVR3: „Neînțelegerea”, de Albert Camus, din anul 1991

Regia și adaptarea TV: Dinu Cernescu

Traducerea: Catinca Ralea

În distribuție:

Ileana Predescu,  Monica Ghiuță, Mihai Dinvale, Ioana Ioachim, Valentin Teodosiu

Echipa artistică:

Decor: arh. Gheorghe Constantin / Costume: Elena Timonu / Director de imagine: George Grigorescu / Regie montaj: Marga Niță

Într-o lume absurdă, un emigrant se întoarce după 20 de ani în casa mamei sale transformată în han. El este ucis pentru a fi jefuit, de propria familie, care nu-și recunoaște fiul risipitor revenit din pribegie. Regizorul Dinu Cernescu optează pentru o abordare clasică, mizând mai degrabă pe jocul actorilor decât pe limbajul vizual. Alege să dea glas vocii consțiinței, prin voce over-uri care însoțesc prim planuri sugestive pentru frământările interioare ale protagoniștilor. Camus își definea lucrarea astfel: „Drama „NEÎNȚELEGEREA” vrea să spună că într-o lume nedreaptă sau indiferentă, omul se poate salva pe sine și pe oamenii săi, dacă alege sinceritatea cea mai simplă,… căci, „neînțelegerea” vrea să spună că totul s-ar fi petrecut altfel dacă fiul ar fi spus: "Eu sunt, acesta este numele meu.”

Echipa tehnică:

Redactor: Ioana Prodan / Recuzită: Daniel Costache, Constantin Milcică / Mașiniști: Constantin Popescu, Ion Constantinescu, Răzvan Manea, Petre Robitu / Asitenți imagine: Roberto Vasilescu, Cristian Balaș, Radu Trandafir

Asistență tehnică: ing. Rodica Stoian, Octavian Floroiu / Editori imagine: Silviu Băbeanu, Adrian Măndoiu / Postprocesare: Emil Marinescu / Maestru de sunet: Radu Boieriu / Asistent sunet: Ion Munteanu / Lumini: Mihaela Sârbu, Ion Hornea, Ilie Guzgă, Ștefan Crăciun, Ion Beștea, Dominic Fekete, Dragoș Bogdan, Nelu Badea / Producție: Traian Andriescu / Ilustrație muzicală: Lidia Danciu / Cameramani: Mihai Ratcu, Aristică Popa, Mihai Nagy, Florin Dumitru

Detalii aici !

Spectacolul va fi difuzat și pe TVR Internațional și pe TVR Moldova, tot duminică, 12 decembrie, la ora 23:00*.

(w882) scena-spec

***

Luni, 13 decembrie, la ora 19:00*, pe TVR Iași - „Fata fără zestre”, de Alexandr Nikolaevici Ostrovski, un spectacol din anul 1976

Regia și adaptarea TV: Matei Alexandru

Traducerea: Alexandru Kirițescu și Sonia Filip

În distribuție: Tricy Abramovici, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Matei Alexandru, Alexandru Drăgan, Aurel Giurumia, Elena Sereda, Gheorghe Oprina, Alexandru Hasnaș, Mitzura Arghezi, Savel Știopul

O văduvă săracă încearcă să-şi mărite fiica mezină invitând la ea câţiva celibatari. Curtată de un funcţionar nu prea arătos, fata se îndrăgosteşte de un moşier chipeş, petrecăreţ  şi cu faimă de Don Juan. Sedusă şi abandonată, tânăra este ucisă de funcţionarul nebun de gelozie.

Echipa TVR:

Decoruri: Vasile Rotaru

Imaginea: Beatrice Drugă

***

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR.

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

 

16:00 Observator transilvan

17:00 Transilvania Policromă I

(alte minorităţi)
 
Legalitatea deciziilor CCR | VIDEO

Legalitatea deciziilor CCR | VIDEO

publicat: luni, 23 decembrie 2024

Sâmbătă, 21 decembrie 2024, la emisiunea "LEGAL 100%", invitatul special, domnul Tudor Vidrean Căpușan, avocat de renume, a oferit o analiză ...

Micii producatori locali, promovați la Târgurile de Crăciun | VIDEO

Târgurile de Crăciun constituie o oportunitate semnificativă pentru micii producători locali de a-și expune și vinde creațiile unice, realizate ...

Rolul cooperativelor în agricultura românească contemporană | VIDEO

Într-o lume economică în continuă schimbare, cooperarea agricolă devine un pilon esențial în susținerea și dezvoltarea piețelor locale.

 

#tvrcluj