loader
Foto

Galerie foto

Invitaţie la „Balul Operei”. TVR a transmis în direct cel mai elegant eveniment muzical al primăverii | VIDEO

În 16 martie, TVR Cluj şi TVR Cultural v-au invitat la... bal. Sala Mare a Operei Naționale Române Cluj-Napoca s-a transformat, ca în fiecare an, în cea mai frumoasă și elegantă destinaţie pentru „Balul Operei”.

 

Loredana Corchiș
Marius Constantinescu

Evenimentul emblematic pentru Opera Română din Cluj-Napoca, devenit prin tradiție un moment de referință, a fost transmis în direct pe posturile TVR Cluj și TVR Cultural, 16 martie, de la ora 20:00 și online, pe pagina de Facebook a TVR Cluj. În reluare, evenimentul a fost transmis pe TVR Internațional în 17 martie, de la ora 21:00. Prezentatori: Loredana Corchiș și Marius Constantinescu.

„Balul Operei este, fără doar și poate, unul dintre cele mai elegante și mai atent desenate evenimente ale României. Este acel exemplu care ne arată că, uneori, stelele se pot alinia și putem avea serate ca la Viena sau Paris. Și, pentru că am vorbit de stele, ediția de anul acesta ne prilejuiește și întâlnirea cu două vedete ale teatrului liric, soprana Ekaterina Siurina și tenorul Stephen Costello. Pentru mine este o onoare să fiu din nou alături de Opera Națională Română Cluj-Napoca și o bucurie să o am pe frumoasa Loredana Corchis drept co-prezentatoare”, a arătat Marius Constantinescu.

(w882)

În cadrul ediției aniversare cu numărul 30, „Balului Operei” s-au celebrat eleganța și rafinamentul printr-un program muzical, care a inclus momente susținute de invitați de prestigiu internațional: tenorul Stephen Costello și soprana Ekaterina Siurina, alături de Soliștii, Orchestra și Ansamblul de Balet ale Operei, sub bagheta dirijorului invitat Constantine Orbelian, director muzical și dirijor principal al New York City Opera. Totodată, saxofonistul Federico Mondelci, un artist de renume internațional, a încântat audiența prin momente artistice minunate.

Un moment de mare importanță al serii l-a reprezentat festivitatea de înmânare a Premiilor de excelență: Premiul „Alexandru Fărcaș” pentru tinere talente, Premiul „Lya Hubic” pentru excelența unei voci feminine, Premiul „Dimitrie Popovici Bayreuth” pentru excelența unei voci masculine și Trofeul „Transilvania Leaders” oferit de Fundația Transilvania Leaders. Totodată, această seară a reprezentat o reală invitație la networking într-un context ideal, prilejuit atât de pauza de cocktail, cât și de invitația de a valsa pe ringul de dans până după miezul nopții.

Pe scenă au  mai urcat soprana Noemi Onucu, câștigătoarea Marelui Premiu obținut în cadrul competiției Verum Solitus 2023 – ediția I, iar „Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale”, dirijor: Colonel Aurel Gheorghiță, a completat programul muzical al serii. Artiştii au fost acompaniaţi de Orchestra și Ansamblul de Balet ale Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Soliști balet: Andreea Jura, Adelina Gribincea, Doina Florea, Dan Haja, Mircea Munteanu, Liviu Har şi Augustin Gribincea.

(w882)

8:00 Actual Regional (R)

(Tableta de sănătate) - R (Reluare)

9:00 Jurnal militar (R)

- R (Reluare)
 
Fructele românești de altădată, readuse la viață | VIDEO

Mere cu arome de pepene galben, trandafir sau ananas, piersici mov și vișine albe – toate acestea nu sunt doar roade ale imaginației, ci fructe ...

Târgul de Carte Gaudeamus la Cluj-Napoca | VIDEO

Târgul de Carte Gaudeamus la Cluj-Napoca | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Prima zi a Târgul de Carte Gaudeamus de la Cluj-Napoca a fost dedicată îndrăgitului umorist Cornel Udrea.

Începe Campionatul Național de Raliuri | VIDEO

Începe Campionatul Național de Raliuri | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Prima etapă din 2024 este vineri și sâmbătă, Raliul Harghitei.

 

#tvrcluj