Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
Ramona Raus
Este Doctor în Arte Vizuale- “Magna cum laude” la Universitatea de Arte Vizuale din Cluj-Napoca. Este, de asemenea, printre puţinii jurnalişti de televiziune din ţară care a fost inclus în Enciclopedia artiştilor români contemporani.
EMISIUNI
Gândeşte verde

Între anii 1994 şi 2010 a fost realizator de emisiuni culturale şi de divertisment la TVR Cluj. Printre producţiile realizate se numără: “ Europa Artium “, “ Stil de viaţă “, “ La patru ace “, “ Meseriaşii“, “ Ceasul deşteptător de la Cluj “. A fost de-a lungul timpului, prezentator şi realizator de emisiuni pentru programele TVR1, TVR 2, TVR3, TVR Cultural şi TVR Internaţional. În prezent realizează emisiunea “Transilvania culturală” difuzată pe TVR Cluj.

În 1993 participă la Bienala Academiilor Europene de Arte Vizuale Maastricht (Olanda).
În anul 1995 a efectuat un stagiu la Universitatea Sorbona, în cadrul C.E.P. (Civic Education Project) cu proiectul: "Methodologie d´analyse d´oeuvre".
Din 2000 până în 2002 a urmat masteratul la Academia de Arte și Design Cluj Napoca la clasa prof. Ioan Sbârciu.
Între anii 2003 şi 2004 a fost asistent-profesor în cadrul Universităţii de Arte şi Design “ Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, catedra Arte Decorative.

În 2005 a prezentat festivalul de artă video “La nuit blanche de la video Romaine” (Strasbourg, France) cu filme realizate la TVR Cluj: “De Paşti la Zagra, Transylvania”, “Vis de vară la Sighişoara”, “Balerina” şi “Desire”.
În iulie 2007  a susţinut referatul cu tema “ Raportul Artist - Comunicare în arta contemporană” împreună cu realizatorul televiziunii RAI 2, Maria Paola Orlandini, în cadrul Universității de Litere şi Filosofie din Ferrara, Italia.

În 2008  a obţinut Premiul Fundatiei Rubbetino pentru filmul “ De la Adamclisi la Roma” realizat în colaborare cu televiziunea RAI 2. În acelaşi an a reprezentat România la Bienala de Artă Contemporană de la Cairo cu ciclul de picturi “Balade Româneşti “.

A fost membru al corpului diplomatic al Ambasadei României la Roma din 2009 până în 2012. Recent a primit invitaţia de a susţine o prelegere pe tema celei de-a doua conferinţe internaţionale ale provinciilor romane danubiene care va avea loc anul acesta la Universitatea de litere şi filosofie din Ferrara, Italia, eveniment patronat de către preşedintele Republicii Italia şi de către Ministerul Italian de Afaceri Externe.