loader

Un român special, profesorul clujean Vasile Adamescu

TVR 1 transmite de 1 decembrie un reportaj despre recunoştinţă. Este vorba despre destinul unui băiat de 11 ani care a reuşit să depăşească un dublu handicap, de vedere şi de auz, cu sprijinul profesorului său.

 

Rareş Vlad s-a născut cu probleme de vedere, iar ulterior, părinţii au descoperit că nu aude. Soarta acestuia a fost schimbată odată cu mutarea din satul natal, de lângă Piatra Neamţ, la Şcoala Specială pentru Nevăzători din Cluj-Napoca. Un moment hotărâtor provocat de întâlnirea acestuia cu profesorul Vasile Adamescu şi cu ajutorul său, Viorel Micu.

Vasile Adamescu, profesor la liceul clujean, este la rândul său o persoană cu deficienţe de auz şi vedere care a parcurs acelaşi drum imposibil pentru a relaţiona cu cei din jur. El este cel care l-a ajutat pe Rareş să scrie în braille alfabetul, să cunoască după nume diverse obiecte. Inclusiv după orele de şcoală, la el acasă. La rândul său, Viorel Micu a reuşit să-l facă pe băiat să meargă corect şi să mănânce cu tacâmuri. De mare ajutor a fost şi implantul cohlear cu care băiatul de 11 ani a început să audă graţie aceloraşi persoane care au convins medicii că merită să realizeze această operaţie delicată.

Rareş Vlad locuieşte în prezent, cu mama şi cu sora sa, într-o garsonieră din Cluj-Napoca. Povestea lor este dovada că păstrarea speranţei şi sprijinul unor persoane cu suflet pot să ducă la înlăturarea oricăror obstacole. Reportajul despre munca deosebită a profesorului Vasile Adamescu, realizat  de către reporterul TVR Cluj, Mihaela Creţu, va fi difuzat în programul de 1 decembrie, de la ora 9, pe canalul naţional.

22:00 Program Ucraina

- preluare TV Ucraina

23:50 Ştiri pe scurt

 
Noul Cod al Urbanismului prezintă „erori materiale” care pot bloca autorizațiile | VIDEO

Noul Cod al Urbanismului a intrat în vigoare pe 25 august 2026, însă doar la o lună de la aplicare, specialiștii în domeniu atrag deja atenția ...

“Cu tigaia-n spate”: Rețete uitate din satul sălăjean - mălaiul de pârgă și piroștile cu carne de oaie | VIDEO

Ca în fiecare toamnă, poposim pe meleaguri sălăjene, unde, alături de Mircea Groza, descoperim mâncăruri bătrânești, specifice zonei. De data ...

"Reporter special": UNTOLD 2026 | VIDEO

publicat: luni, 21 septembrie 2026

Ediția din 2026 a festivalului UNTOLD marchează un moment esențial în evoluția industriei muzicale, printr-un parteneriat strategic pe termen ...

 

#tvrcluj