loader
Foto

Renovarea faţadelor clădirilor istorice din centrul Clujului ridică probleme

Proprietarii de clădiri istorice din centrul Clujului vor fi somaţi, începând de săptămâna viitoare, să demareze lucrările de renovare a imobilelor. Arhitecţii se tem că monumentele istorice vor fi transformate în clădiri banale.

 

Autorităţile locale vor investi mai bine de un milion de euro în proiectul ce promite o nouă faţă oraşului de pe Someş. Altfel spus, 20 % din valoarea lucrărilor vor fi finanţate din bugetul local.

Arhitectul Virgil Pop, şeful Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice spune că ideea de a restaura faţadele clădirilor monument istoric din centrul Clujului este foarte bună, însă are mari rezerve că acestea vor fi făcute aşa cum cer normele, în condiţii de calitate şi păstrând caracteristicile arhitecturale ale fiecărei clădiri în parte.

După părerea acestuia, nu există, până acum, o lucrare de reabilitare făcută ca la carte. Proprietarii le-au facut doar “de faţadă”, la cererea autorităţilor, fără a se ocupa de adevăratele probleme ale clădirilor, cum ar fi lucrările de consolidare şi rezistenţă. Totodată, arhitectul clujean crede că, din aceste motive, clădirile istorice din centrul Clujului îşi vor pierde farmecul vremurilor trecute, iar oraşul faţa de civilizaţie urbană.

Nu mai puţin de 93 de proprietari de clădiri istorice trebuie să demareze lucrări de restaurare a faţadelor. Nu singuri, ci cu ajutorul Primăriei. În felul acesta ne-am putea lua adio de la clădiri cu pereţii crăpaţi, faţade care stau să cadă şi burlane neschimbate de sute de ani.

De săptămâna viitoare, Primăria Cluj-Napoca va da somaţii proprietarilor de clădiri din centrul Clujului să îşi refaţadizeze imobilele. În termen de 60 de zile, ei trebuie să prezinte autorităţilor locale demersurile pentru începerea lucrărilor. Altfel, riscă amenzi între 5.000 şi 8.000 de lei.

Documentaţiile privind lucrările de renovare a faţadelor clădirilor vor trebui notificate de către un expert, lista experţilor fiind disponibilă pe site-ul www.mdrt.ro.

14:00 Telejurnal

14:50 Carte de citire (R)

- R (Reluare)
 
Fructele românești de altădată, readuse la viață | VIDEO

Mere cu arome de pepene galben, trandafir sau ananas, piersici mov și vișine albe – toate acestea nu sunt doar roade ale imaginației, ci fructe ...

Târgul de Carte Gaudeamus la Cluj-Napoca | VIDEO

Târgul de Carte Gaudeamus la Cluj-Napoca | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Prima zi a Târgul de Carte Gaudeamus de la Cluj-Napoca a fost dedicată îndrăgitului umorist Cornel Udrea.

Începe Campionatul Național de Raliuri | VIDEO

Începe Campionatul Național de Raliuri | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Prima etapă din 2024 este vineri și sâmbătă, Raliul Harghitei.

 

#tvrcluj