Scriitorul Radu Paraschivescu poveşteşte cu un umor tonic, la “Transilvania Culturală”, 5 martie, ora 18:30, la TVR Cluj, despre maimuţa carpatină, muzica românească de la “Macarale” la manele, condamnările din fotbal şi Heidegger în versurile dance.
O emisiune despre noi şi despre viaţa noastră, despre beteşuguri, manii, complexe şi ticuri de comportament. Despre voluptatea excesului şi căderea în ridicol. Despre lumea de plastic a televiziunii, despre rânjetul de hienă al politicianului, despre convenţii, ritualuri golite de conţinut, complicităţi şi derapaje. Scriitorul a venit la Cluj la lansarea cărții “Maimuța carpatină”. Despre carte, Radu Paraschivescu spune că, după douăzeci şi patru de ani de viaţă liberă, România e tot în tranziţie. El îşi aminteşte de unde a plecat, dar nu mai ştie exact –dacă o fi ştiut vreodată– unde îşi propune să ajungă. Mereu pe drum, eternă şi fascinantă pentru unii, pur şi simplu surprinzătoare pentru alţii, România de azi e un spaţiu în care se amestecă toate culorile, sunetele şi aromele. Dincolo de verdicte şi generalizări, dincolo de exasperări de-o zi şi bucurii de-o oră, un lucru e sigur: trăim într-un spaţiu unde plictiseala nu e doar interzisă, ci şi imposibilă.
Prin comparaţie cu România de-acum douăzeci de ani, cea de azi e veselă şi, vorba cântecului, „cu bujori în obrăjori“. Prin raportare la ideal, avem, fireşte, motive de încruntare. În cele treizeci de texte din “Maimuţa carpatină”, Radu Paraschivescu încearcă să găsească explicaţii pentru câteva fenomene care ne colorează strident viaţa de zi cu zi: voluptatea excesului, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor, comportamentele papuaşe etc. Cu toate acestea, “Maimuţa carpatină” nu e scrâşnetul unui ciufut, ci mai degrabă expresia unei speranţe. Aceea că normalitatea va înceta –nu se ştie când şi nu se ştie cum– să aibă statut de excepţie.
Radu Paraschivescu (născut în 1960, la Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi, mai rar decât i-ar plăcea, scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Este angajatul unui stăpân birmanez pe nume Aramis, căruia îi invidiază lenea, somnul profund şi mustăţile. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii". Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi brocoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.
Scrieri: Efemeriada (Libra, 2000), Balul fantomelor (RAO, 2000) (reeditare Humanitas, 2009), Bazar bizar (Maşina de Scris, 2004, reeditare Humanitas, 2007), Fanionul roşu (Humanitas, 2005), Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006), Fie-ne tranziţia uşoară - perle româneşti (Humanitas, 2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea - noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007), Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008), Dintre sute de clişee (Humanitas, 2009), Fluturele negru (Humanitas, 2010), Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012).
