loader

Vin Paştile. Unde sunt mieii?

Sfintele Sărbători de Paşti se apropie cu paşi repezi. Însă, oferta producătorilor particulari de carne de miel nu acoperă, momentan, cererea. Despre acest subiect şi alte ştiri importante, la „Jurnal Regional”, 14 aprilie, ora 18:20, la TVR Cluj.

 

Telejurnal regional

Cu nicio săptămână înainte de Sfintele Sărbători de Paşti, carnea de miel nu se găseşte peste tot. Oferta fermierilor nu este foarte bogată, astfel că cei interesaţi să cumpere carne de miel trebuie să se îndrepte spre supermarketuri. În Cluj, la marginea oraşului, a fost amenajat un punct de sacrificare a mielor, unde producătorii îşi pot vinde animalele, dar, deocamdată, standurile sunt goale.

Creaţiile artistice ale lui Paul Cristian Cordoş ajung peste hotare. El a impresionat europenii cu talentul lui: din câţiva centimetri de sârmă poate crea de la decoraţiuni la haine, toate fiind create într-un stil minimalist. Tânărul îşi va expune, în toamna acestui an, creaţiile la Paris, conceptul lui fiind unul simplu: artă pentru toată lumea.

Despre toate acestea, dar şi despre alte subiecte ale zilei puteţi afla în jurnalul de la ora 18:20, la TVR Cluj.

18:00 Jurnal Regional

TVR Cluj - direct (cu traducere mimico-gestuală)

18:20 Sport play

 
Constantin Brâncuși: Anatomia Formei și Spiritului Artistic | VIDEO

La Cluj-Napoca se află o mărturie unică a geniului lui Constantin Brâncuși, singura de acest fel din Transilvania: un mulaj al celebrei sale ...

"Prim Plan Obiectiv": Arta Spectacolului | VIDEO

publicat: sâmbătă, 05 septembrie 2026

Emisiunea "Prim Plan Obiectiv," moderată de Ionel Lespuc, a adus în discuție, alături de invitații săi, efervescența vieții culturale românești, ...

Festivalul „Strugurele de Aur” - trei zile de cântec, tradiție și noi generații de artiști, în direct la TVR

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” se desfășoară în perioada 2–4 septembrie, la Palatul Cultural din ...

 

#tvrcluj