Două accidente grave soldate cu patru victime au avut loc pe şoselele din judeţul Cluj chiar de Ziua Poliţiei Române. Acestea sunt principalele subiecte ale “Jurnalului Regional”, 25 martie, ora 18:20, la TVR Cluj.
De Ziua Poliţiei Române, politiştii clujeni organizează demonstraţii de luptă şi expunere de tehnică şi armament în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.
Coincidenţă tragică. Tocmai de Ziua Poliţiei Române, pe şoselele Clujului au avut loc două accidente rutiere soldate cu patru victime. O adolescentă în vârstă de 15 ani, din Cluj-Napoca, a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni în timp ce mergea la şcoală. Şoferul este un bărbat din Zalău care nu şi-a recunoscut vina. Un alt accident a avut loc azi noapte, în localitatea Unguraş din judeţul Cluj. Trei tineri au ajuns în stare gravă la spitalul din Dej. Maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat pe gardul unei case.
Un fost ofiţer de securitate, linşat de manifestanţi în 22 decembrie 1989, în Harghita, este comemorat la biserica din Rădaia, judeţul Cluj. Familia lui se judecă cu statul român pentru că în 2010, preşedintele Traian Băsescu i-a retras decoraţia atribuită post-mortem.
Studenţii de la medicină şi farmacie demarează o campanie de informare a publicului despre modul în care trebuie luate medicamentele. Asta pentru că foarte multă lume ia medicamentaţia fără sfatul şi avizul medicilor.
Despre toate acestea, dar şi despre alte subiecte ale zilei puteţi afla în jurnalul de la ora 18:20.