loader
Foto

Cimitirul Central din Cluj-Napoca, îngropat în mizerie

Propus pentru patrimoniul UNESCO, Cimitirul Central din Cluj este îngropat în excremente de ciori! Mizeria făcută de înaripate acoperă locurile de veci. Clujenii sunt revoltaţi că autorităţile nu găsesc soluţii şi, astfel, nu iau măsuri.

 

De ani buni se caută soluţii pentru îndepărtarea ciorilor din zona centrală a oraşului, dar până acum nu s-a întamplat nimic concret.

Ciorile au schimbat total faţa Cimitirului Central din Cluj-Napoca. Excrementele păsărilor au murdărit mormintele, iar mirosul este insuportabil. Oamenii care au rude înmormântate aici curăţă zilnic locurile de veci, însă fără niciun folos. În ziua următoare, trebuie să o ia de la capăt.

Primarul Emil Boc spune că problema curăţării mormintelor este a aparţinătorilor, nu a autorităţilor: “Proprietarii locurilor de veci, deţinătorii, moştenitorii au obligaţia să le întreţină. Nu este obligaţia Primăriei. Mai mult, în acele cazuri în care mormintele nu sunt întreţinute, vom aplica sancţiunile corespunzătoare.”

O soluţie care ar putea să aducă un anume control al ciorilor ar fi toaletarea copacilor din cimitir, care ar trebui făcută de autorităţile locale. În alte oraşe, în parcuri, ciorile nu au mai făcut mizerie după ce coronamentul pomilor a fost tăiat sau toaletat.

Alexandru Stermin, ornitolog, a declarat pentru TVR Cluj: “Ciorile ajung în Cluj pentru că oraşul este un dormitor pentru ele. Ciorile nu se hrănesc aici, se hrănesc la Pata Rât, la groapa de gunoi. Pleacă acolo dimineaţa şi, în fiecare seară, înainte să se lase întunericul, ajung aici. Dincolo de toate, trebuie să conştientizăm că ciorile au fost aici dinaintea noastră şi că ele s-au înmulţit din cauza noastră. Nu ele sunt problema, ci noi. Ar trebui să conştientizăm asta.”

Cimitirul Central din Cluj-Napoca este vizitat anual de peste 2.000 de turişti, fiind considerat un adevărat muzeu în aer liber al Clujului. În 2011, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a propus  ca Cimitirul Central din Cluj-Napoca  să intre în patrimoniul UNESCO.

 

6:00 Retrospectiva ştirilor săptămânii (R)

- R (Reluare)

6:30 Natura şi aventura (R)

- R (Reluare)
 
Ediție specială

În Vinerea Mare, 3 Mai 2024, de la ora 19.00, la TVR Cluj, v-am invitat la o ediție specială a emisiunii "Cântec și Poveste", dedicată cântărilor ...

Duminică, 21 aprilie, la "Semn de carte" subiectul a fost "Vârstele subversiunii. Nicolae Steinhardt și deconstrucția utopiilor", de Adrian Mureșan.

1 Mai grădinăresc | VIDEO

1 Mai grădinăresc | VIDEO

publicat: joi, 02 mai 2024

Mulți clujeni au participat la un tur prin grădinile mai puțin cunoscute din Cluj-Napoca.

 

#tvrcluj