loader
Foto

Traficul feroviar a fost paralizat timp de două ore

Greva de două ore din sectorul feroviar a afectat şi gara CFR Cluj-Napoca. Despre acest subiect şi alte ştiri importante, la „Jurnal Regional”, 23 aprilie, ora 18:20, la TVR Cluj.

 

Sectorul feroviar s-a aflat, timp de două ore, în grevă. Angajaţii CFR au oprit lucrul în semn de protest faţă de disponibilizările anunţate şi pentru că salariile nu le-au mai fost mărite de câţiva ani.

Începe Săptămâna Naţională a Bibliotecilor cu evenimentul „O carte pentru fiecare”. Este vorba de o acţiune de distribuire gratuită a unor cărţi primite din donaţii particulare sau din partea unor edituri, celor care trec pragul Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” din Cluj-Napoca.

Rămânem în acelaşi domeniu. Victor Miron, clujeanul care încearcă de luni de zile să îi determine pe clujeni să lectureze, va merge în diferite localuri pentru a le va evalua în funcţie de numărul cărţilor care se găsesc în ele. Localul cu cele mai multe cărţi şi o atmosferă numai bună pentru citit va primi “5 volume”, echivalentul celor cinci stele din sectorul hotelier.

Despre toate acestea, dar şi despre alte subiecte ale zilei puteţi afla în jurnalul de la ora 18:20, la TVR Cluj.

5:00 Vine Cluju’ pe la noi! (R)

- R (Reluare)

6:30 Lumea de aproape (R)

- R (Reluare)
 
Ediție specială

În Vinerea Mare, 3 Mai 2024, de la ora 19.00, la TVR Cluj, v-am invitat la o ediție specială a emisiunii "Cântec și Poveste", dedicată cântărilor ...

Duminică, 21 aprilie, la "Semn de carte" subiectul a fost "Vârstele subversiunii. Nicolae Steinhardt și deconstrucția utopiilor", de Adrian Mureșan.

1 Mai grădinăresc | VIDEO

1 Mai grădinăresc | VIDEO

publicat: joi, 02 mai 2024

Mulți clujeni au participat la un tur prin grădinile mai puțin cunoscute din Cluj-Napoca.

 

#tvrcluj